Singura cruce de gheaţă, la biserica din curtea spitalului Fălticeni

Singura cruce de gheaţă, la biserica din curtea spitalului Fălticeni

Preotul Constantin Pavel de la Biserica “Sf. Pantelimon” din incinta Spitalului Municipal Fălticeni a pregătit pentru slujba de Bobotează de ieri o cruce de gheaţă pe care a aşezat-o pe o masă tot din gheaţă. Crucea a fost montată în seara ajunului Bobotezei, dar care din cauza temperaturii ridicate nu va rezista foarte mult.

La Fălticeni, toate bisericile au fost arhipline la slujba oficiată cu ocazia prăznuirii Botezului Domnului, iar la finalul slujbei religioase preoţii şi consilierii parohiali au împărţit agheasma din vasele mari cu cana sau au ales varianta „butoi cu robinet”. Ca şi în anii precedenţi cea mai bună variantă a fost ca enoriaşii să aibă propriile căni de sticlă cu apă, evitând astfel îmbulzeala.

Până anul trecut, crucea de gheaţă era construită în faţa Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, în capătul Aleii Pietonale, gheaţa provenind din apele îngheţate ale iazului Şomuz. În acest an, în lipsa gheţii de pe iaz, nu a mai fost posibilă construcţia crucii mari de gheaţă.  Mulţi din cei care în anii anteriori treceau pe strada Republicii se opreau în faţa bisericii pentru a lipi o monedă pe crucea de gheaţă în timp ce-şi puneau o dorinţă. Oamenii cred că, dacă banul se lipeşte de prima dată, dorinţa se va îndeplini, iar dacă vei lua moneda de pe cruce vei avea un an plin de ghinion.

Cei care au dorit să-şi încerce în acest an  norocul şi au încercat să lipească monede pe crucea de gheaţă, au fost dezamăgiţi pentru că bănuţii nu s-au lipit.

La Biserica “Sf. Pantelimon” , unii credincioşi au venit şi de la alte biserici cu sticle deja pline de agheasmă, vrând neapărat să ia apă sfinţită şi de la crucea de gheaţă, unii să se închine cu mare evlavie, alţii să atingă hainele de crucea de gheaţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: